Tratament laser a fisurii anale
Tratament laser a fisurii anale in Moldova, Chisinau!

Fisura anală reprezintă o leziune (rană) a mucoasei canalului anal, situata cel mai des în zona posterioară a anusului (comisural posterior), apărută cel mai frecvent ca o consecință a constipației, care se manifestă in principal prin durere anală sub formă de arsură și sângerare, cu tendință mare la cronicizare și care poate evolua spre complicații.
Epidemiologie: Fisura anală poate apărea la orice vârstă dar cel mai frecvent sunt afectate persoanele între 18-60 ani. Fisura anală apare mai frecvent la sexul feminin la care de altfel constipația este mai frecventă. De obicei fisurile apar la persoane stressante sau labile psihic și la cele sedentare. De asemeni persoanele care călătoresc mult (șoferi, comis-voiajori, etc) și nu au un scaun regulat, sunt predispuse la constipație și astfel la apariția fisurii anale.
Patogenie: Multe din fisurile anale netratate în fazele inițiale, au tendință la cronicizare (să nu se vindece spontan) datorită unui cerc vicios fiziopatologic. Odată apărută o ruptură în mucoasa anală, aceasta induce un spasm (contracție permanentă) al mușchiului sfincter intern. Acest mușchi ar trebui să se relaxeze în momentul defecației, lăsând bolul fecal să iasă ușor, dar din cauza fisurii el rămâne contractat și astfel ruptura mucoasei se produce din nou cu ocazia defecației. Este ca și cum în fiecare zi ai tot deschide o plagă și nu ai lăsa-o să se vindece. La aceasta se mai adaugă slaba vascularizație din cauza spasmului mai ales în zonele comisurale posterior și anterior și suprainfecția.
Morfopatologie: Localizarea cea mai frecventă este la nivelul comisurii posterioare, însă la femei, fisura este localizată adeseori anterior sau pot există chiar mai multe fisuri. Fisura apare ca o ruptură de circa 2-5 mm în mucoasa anală. Fisura recentă este superficială și are margini suple, bine vascularizate, sângerează ușor și are șanse mari să se vindece cu un tratament conservator. Pe măsură ce trece timpul, fisura anală netratată se cronicizează și nu mai are tendința la vindecare. Ruptura se adâncește, fiind vizibile chiar fibrele musculare, marginile devin dure, scleroase, subminate, fondul este aton fără sângerare. Spre capătul extern al fisurii se produce un țesut granulativ inflamator cronic, hipertrofic cu apariția unui pliu tegumentar scleros. Uneori există un nodul hemoroidal asociat fisurii numit “hemoroid santinelă”. Pe măsură ce fisura se adâncește, infecția asociată poate pătrunde între cei doi mușchi sfincteri anali și se produce o colecție purulentă: abcesul intersfincterian. Abcesul poate fistuliza (evacua) în canalul anal sau poate migra în alte zone ducând la apariția unor infecții mai grave cum sunt abcesele perianale care necesită intervenție chirurgicală de urgență. În urma abceselor se formează fistule perianale care trebuiesc din nou operate și sunt adeseori recidivante.
Cauze:
- Fisurile anale pot aparea si ca urmare a traumelor la nivelul anusului si a canalului anal. Cauzele traumelor pot fi:
- Constipatie cronica;
- Fortarea la defecatie, mai ales daca scaunul este dur, de dimensiuni mari si/sau uscat;
- Scaune diareice frecvente;
- Sexul anal sau dilatarea canalului anal;
- Introducerea de corpi straini in anus.
- infecția cu HIV,
- rectocolita ulcero-hemoragica,
- boala Crohn, sifilisul,
- cancerul ano-rectal, sau infecții de vecinătate
- Obiceiuri defectuoase de defecatie, pe o perioada indelungata;
- Sfincterul spastic sau o contractare prea puternica a muschilor sfincterieni (muschii care controleaza inchiderea anusului);
- Cicatrici in zona anorectala;
- Flux sanguin redus in zona anorectala.
Simptome:
- Durerea accentuata de scaunul tare; durerea poate dura minute sau ore, datorita acestei dureri, pacientul evita sa iasa cu scaunul , apare – sau se accentueaza- constipatia, iar urmatorul scaun tare rupe din nou fisura si da dureri si mai mari
- Sangerarea, apare in peste 70% din cazuri, se manifesta ca pata de sange pe hartia igienica, sau chiar picatura de sange ce se scurge dupa scaun. Sangerarea nu este mare, dar poate speria pacientul.
- Prurit (mancarime) anal
- Uneori puroi in zona anala
- Urinare dificila , datorita iritatie locale date de fisura
Complicații:
- Sângerarea anală
- Abcesul intersfincterian și perianal.
- Fisura anală poate fi punctul de plecare a unor colecții purulente la nivelul anusului și perianal manifestate prin durere intensă permanentă de intensitate crescândă, însoțită de febră și tumefierea regiunii perianale care este sensibilă la palpare (pacientul nu poate sta în șezut).
- Afectarea psihică și a capacității de muncă.
- La unele persoane mai labile psihic s-au citat chiar tendința la suicid.
Diagnosticul fisurii anale
Pe baza caracteristicilor durerii anale (sub formă de arsură intensă în timpul și după scaun) medicul stabilește diagnosticul de probabilitate de fisură anală. Pentru confirmare este necesar și examenul proctologic care se poate efectua în condiții de ambulator. De obicei prin simpla inspecție a anusului, după deplisare tegumentelor (manevră nedureroasă), se constată prezența fisurii la nivelul comisurii (anale posterioare sau/și anterioare). Se apreciază dimensiunea, adâncimea, prezența fibrelor musculare vizibile, prezența indurației și a pliului tegumentar. Când însă fisura este situată mai adânc în canalul anal este necesară efectuarea tușeului rectal și a anuscopiei (în cadrul video-ano-rectoscopiei). La mulți pacienți cu fisura anală tușeul rectal nu poate fi efectuat din cauza durerilor intense și a contracturii musculare. La alții însă, tușeul se poate efectua cu blândețe și cu o bună lubrifiere a degetului explorator. Acolo unde durerea este intensă se impune efectuarea unei anestezii locale cu Xilină după o prealabilă testare a sensibilității la anestezic. Examinarea complexă anorectală (tușeu și scopie) trebuie efectuată în toate cazurile, chiar sub anestezie dacă este necesar, pentru a nu omite o altă patologie mult mai gravă decât fisura (cancer anal, anorectal, rectal, sau alte boli).
Tratament laser pentru fisurile anale in cabinetul de chirurgie „LaserMedChisinau”!
In raport cu celelalte interventii chirurgicale folosite in tratarea fisurilor anale , acest tratament al fisuri anale cu laser este mult mai ieftin, dureaza mult mai putin, are un risc de aparitie a complicatiilor mult mai mic, iar perioada de recuperare de dupa un astfel de tratament a fisurilor anale este foarte scurta. O interventie chirurgicala cu laser se poate realiza in cateva minute, cu anestezie, cu pregatire speciala preoperatorie, iar aceste calitati o fac foarte atragatoare pentru persoanele care doresc sa se vindece de fisuri anale rapid si fara dureri de cap. Perioada de recuperare de dupa un astfel de tratament fisuri anale cu laser este una destul de scurta, asa ca daca ai un mod de viata agitat, fii sigur ca nu vei pierde nimic si ca te vei intoarce la actiune intr-un timp scurt. Un alt avantaj este acela ca dupa un astfel de tratament a fisurilor anale nu mai este necesara administrarea de tot felul de medicamente cum ar fi calmantele, antiinflamatoarele si alte astfel de medicamente recomandate in general in cazul altor tipuri de tratament a fisurilor anale.